Care este interpretarea auzirii noastre a unei voci interioare și a dialogului cu aceasta?

Care este interpretarea auzirii noastre a unei voci interioare și a dialogului cu aceasta?

„Vocea slabă în cap” poate fi cel mai puternic critic sau cel mai mare susținător al persoanei, iar solilocviul este cunoscut pentru a ajuta la oferirea de îndrumări, sfaturi, repetarea conversațiilor dificile și chiar să reamintească multe dintre problemele vieții de zi cu zi, potrivit unui raport publicat. de pe site. Știința Vie.

Raportul a indicat că pentru o lungă perioadă de timp s-a crezut că auto-conversația sau vocea interioară pe care mulți oameni o ascultă este pur și simplu o parte a ființei umane, dar se dovedește că unii s-ar putea să nu trăiască starea de invocare a sufletului ca cuvinte sau propoziții, unde își pot imagina o imagine sau o formă Nu, există chiar și cei care nu ascultă niciun cuvânt sau propoziție și nu își pot imagina sau vizualiza niciun lucru în mintea lor.

Helen Lowenbrook, cercetător principal în psihologie și neurocogniție și șef al echipei de limbi străine la Centrul Național de Cercetare din Franța CNRS, a spus că „ceea ce se înțelege prin vorbirea interioară a solilocviului, este că o persoană poate ține un discurs privat îndreptat către sine. în tăcere și fără nicio expresie sau voce”, cu alte cuvinte. Este ceea ce poate fi definit ca un monolog sau o conversație tăcută de sine. În timpul unui monolog adevărat, o persoană aproape că își poate „auzi” vocea interioară și chiar poate fi conștientă de tonul și tonul acesteia. De exemplu, tonul vocii poate „suna” ca furios sau anxios.

Cercetările au arătat că copiii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani pot folosi în tăcere vocea interioară sau solilocviul. Unele studii sugerează că bebelușii pot folosi o anumită formă de fonetică internă încă de la vârsta de 18 până la 21 de luni.

Cercetarea profesorului Lowenbrook abordează solilocviul interior în trei dimensiuni, conform unui studiu din 2019 publicat de ea și echipa sa în Frontiers in Psychology.

Prima dimensiune este „dialogul”, care poate fi un discurs intern complex. În acest moment există o dezbatere despre dacă este corect să numim „monolog” toată vorbirea interioară. Deci prima dimensiune măsoară dacă o persoană gândește sub forma unui monolog sau a unui dialog cu ea însăși. Un monolog apare pur și simplu când cineva se gândește la ceva de genul „Trebuie să cumpăr pâine.” Ei pot auzi o voce interioară povestind această propoziție. Dar alteori, când aceeași persoană se gândește la altceva, poate să nu fie doar un cuvânt sau o propoziție în care poate „asculta” o serie de puncte de vedere și poate schimba opinii cu sine într-un dialog tăcut.

În ceea ce privește cea de-a doua dimensiune, este legată de așa-numita „condensare”, care este o măsură a gradului în care o persoană locuiește în discursul interior sau în vorbirea de sine. Uneori, o persoană se gândește doar la cuvinte sau gesturi simple. Dar în alte momente, mai ales când poartă o conversație importantă cu altcineva sau face o prezentare pentru public, de exemplu, este probabil să se gândească la propoziții și paragrafe întregi.

A treia dimensiune se referă la „intenția” de a se angaja în auto-indulgență în mod intenționat. Implicarea deliberată în solilocviu are loc din motive necunoscute. Discuțiile de sine stătătoare pot ajunge uneori către subiecte complet aleatorii și aparent deconectate.

Profesorul Lovenbrook a adăugat că, prin cercetările efectuate de profesorul Russell Hurlburt, psiholog la Universitatea Nevada din Las Vegas la sfârșitul anilor XNUMX, o veche ipoteză conform căreia „toate ființele umane depind de vocea interioară a solilocului” a fost contestată pentru prima dată. .

Hurlburt a studiat solilocviul mai multor voluntari care au folosit un dispozitiv care emite un bip regulat și au trebuit să noteze ceea ce gândeau sau trăiau chiar înainte ca dispozitivul să sune. Apoi, echipa sa de cercetare a discutat despre ceea ce a fost scris cu participanții la studiu.

Și dacă un participant nota expresia „Trebuie să cumpăr niște pâine”, cercetătorul l-ar fi întrebat dacă asta a crezut de fapt, adică s-a gândit la cuvântul „pâine” în mod specific, sau i-a fost foame sau i-a fost are un sentiment în stomac? Odată cu multitudinea de întâlniri, performanța participanților s-a îmbunătățit în exprimarea ideilor lor adevărate.

În cele din urmă, a spus profesorul Lowenbrook, această metodologie a dezvăluit că unii oameni au avut o mulțime de solilocvii, aproape ca și cum „ar fi un radio în cap”. Dar alții aveau mai puțină vorbire interioară decât de obicei, iar un al treilea grup nu avea deloc solilocvii interioare, ci doar imagini, senzații și emoții, dar fără să audă o voce interioară sau cuvinte.

Lipsa unui monolog interior a fost legată de o afecțiune numită „aphantasia”, numită uneori „orbirea ochilor minții”. Persoanele cu Aphantasia nu au în minte nicio vizualizare, nu își pot vizualiza mental dormitorul sau chipul mamei lor. Profesorul Lovenbrook a subliniat că cei care nu au capacitatea de a vizualiza sau de a imagina, adesea le lipsește ascultarea clară a auto-conversației.

Profesorul Lowenbrook a explicat că aphantasia și lipsa unei voci interioare nu sunt neapărat un lucru rău, dar că o mai bună înțelegere a vorbirii interioare și a gamei largi de procese de gândire prin care trec oamenii ar putea fi un pas deosebit de important pentru dezvoltarea „metodelor de învățare și predare în general.”

Alte subiecte: 

Cum te comporti cu cineva care te ignoră în mod inteligent?

http://عشرة عادات خاطئة تؤدي إلى تساقط الشعر ابتعدي عنها